1 Vă îndemn dar, fraţilor, pentru îndurarea lui Dumnezeu, să aduceţi trupurile voastre ca o jertfă vie, sfîntă, plăcută lui Dumnezeu: aceasta va fi din partea voastră o slujbă duhovnicească. 2 Să nu vă potriviţi chipului veacului acestuia, ci să vă prefaceţi, prin înoirea minţii voastre, ca să puteţi deosebi bine voia lui Dumnezeu: cea bună, plăcută şi desăvîrşită.
3 Prin harul, care mi -a fost dat, eu spun fiecăruia dintre voi, să nu aibă despre sine o părere mai înaltă decît se cuvine; ci să aibă simţiri cumpătate despre sine, potrivit cu măsura de credinţă, pe care a împărţit -o Dumnezeu fiecăruia. 4 Căci, dupăcum într'un trup avem mai multe mădulare, şi mădularele n'au toate aceeaş slujbă, 5 tot aşa, şi noi, cari sîntem mulţi, alcătuim un singur trup în Hristos; dar, fiecare în parte, sîntem mădulare unii altora. 6 Deoarece avem felurite daruri, după harul care ne -a fost dat: cine are darul proorociei, să -l întrebuinţeze după măsura credinţei lui. 7 Cine este chemat la o slujbă, să se ţină de slujba lui. Cine învaţă pe alţii, să se ţină de învăţătură. 8 Cine îmbărbătează pe alţii, să se ţină de îmbărbătare. Cine dă, să dea cu inimă largă. Cine cîrmuieşte, să cîrmuiască cu rîvnă. Cine face milostenie, s'o facă cu bucurie.
9 Dragostea să fie fără prefăcătorie. Fie-vă groază de rău, şi lipiţi-vă tare de bine. 10 Iubiţi-vă unii pe alţii cu o dragoste frăţească. În cinste, fiecare să dea întîietate altuia. 11 În sîrguinţă, fiţi fără preget. Fiţi plini de rîvnă cu duhul. Slujiţi Domnului. 12 Bucuraţi-vă în nădejde. Fiţi răbdători în necaz. Stăruiţi în rugăciune. 13 Ajutaţi pe sfinţi, cînd sînt în nevoie. Fiţi primitori de oaspeţi.
14 Binecuvîntaţi pe cei ce vă prigonesc: binecuvîntaţi şi nu blestemaţi. 15 Bucuraţi-vă cu cei ce se bucură; plîngeţi cu ceice plîng. 16 Aveţi aceleaşi simţiminte unii faţă de alţii. Nu umblaţi după lucrurile înalte, ci rămîneţi la cele smerite. Să nu vă socotiţi singuri înţelepţi. 17 Nu întoarceţi nimănui rău pentru rău. Urmăriţi ce este bine, înaintea tuturor oamenilor. 18 Dacă este cu putinţă, întrucît atîrnă de voi, trăiţi în pace cu toţi oamenii. 19 Prea iubiţilor, nu vă răsbunaţi singuri; ci lăsaţi să se răzbune mînia lui Dumnezeu; căci este scris: ,,Răzbunarea este a Mea; Eu voi răsplăti``, zice Domnul. 20 Dimpotrivă: dacă îi este foame vrăjmaşului tău, dă -i să mănînce; dacă -i este sete, dă -i să bea; căci dacă vei face astfel, vei grămădi cărbuni aprinşi pe capul lui.`` 21 Nu te lăsa biruit de rău, ci biruieşte răul prin bine.