1 Cînd a isprăvit Moise de aşezat cortul, l -a uns şi l -a sfinţit împreună cu toate uneltele lui, precum şi altarul cu toate uneltele lui; le -a uns şi le -a sfinţit. 2 Atunci mai marii lui Israel, căpeteniile caselor părinţilor lor, şi-au adus darurile lor: aceştia erau mai marii seminţiilor, cari luaseră parte la numărătoare. 3 Ei şi-au adus ca dar înaintea Domnului: şase cară acoperite şi doisprezece boi, adică un car la două căpetenii, şi un bou de fiecare căpetenie; şi le-au adus înaintea cortului. 4 Domnul a vorbit lui Moise, şi a zis: 5 ,,Ia dela ei aceste lucruri, şi să le întrebuinţezi pentru slujba cortului întîlnirii; să le dai Leviţilor, fiecăruia după cum cere slujba lui.`` 6 Moise a luat carăle şi boii, şi le -a dat Leviţilor. 7 A dat două cară şi patru boi fiilor lui Gherşon, după cum cereau slujbele lor; 8 a dat patru cară şi opt boi fiilor lui Merari, după cum cereau slujbele lor, subt cîrmuirea lui Itamar, fiul preotului Aaron. 9 Dar n'a dat niciunul fiilor lui Chehat, pentrucă, după cum cereau slujbele lor, ei trebuiau să ducă lucrurile sfinte pe umeri. 10 Căpeteniile şi-au adus darurile pentru tîrnosirea altarului, în ziua cînd l-au uns; căpeteniile şi-au adus darurile înaintea altarului. 11 Domnul a zis lui Moise: ,,Căpeteniile să vină unul cîte unul, şi anume fiecare în cîte o zi deosebită, ca să-şi aducă darul pentru tîrnosirea altarului.``
12 Cel ce şi -a adus darul în ziua întîi, a fost Nahşon, fiul lui Aminadab, din seminţia lui Iuda. 13 El a adus: o farfurie de argint în greutate de o sută treizeci de sicli, un lighean de argint de şaptezeci de sicli, după siclul sfîntului locaş, amîndouă pline cu floare de făină, frămîntată cu untdelemn, pentru darul de mîncare; 14 o căţuie de aur de zece sicli, plină cu tămîie, 15 un viţel, un berbece, un miel de un an, pentru arderea de tot; 16 un ţap, pentru jertfa de ispăşire; 17 şi, pentru jertfa de mulţămire, doi boi, cinci berbeci, cinci ţapi, cinci miei de un an. Acesta a fost darul lui Nahşon, fiul lui Aminadab.
18 A doua zi, şi -a adus darul Netaneel, fiul lui Ţuar, căpetenia lui Isahar. 19 El a adus: o farfurie de argint în greutate de o sută treizeci de sicli, un lighean de argint de şaptezeci de sicli, după siclul sfîntului locaş, amîndouă pline cu floare de făină, frămîntată cu untdelemn, pentru darul de mîncare; 20 o căţuie de aur de zece sicli, plină cu tămîie; 21 un viţel, un berbece, un miel de un an, pentru arderea de tot; 22 un ţap, pentru jertfa de ispăşire; 23 şi, pentru jertfa de mulţămire, doi boi, cinci berbeci, cinci ţapi, cinci miei de un an. Acesta a fost darul lui Netaneel, fiul lui Ţuar.
24 A treia zi, căpetenia fiilor lui Zabulon, Eliab, fiul lui Helon, 25 a adus: o farfurie de argint în greutate de o sută treizeci de sicli, un lighean de argint de şaptezeci de sicli, după siclul sfîntului locaş, amîndouă pline cu floare de făină, frămîntată cu untdelemn, pentru darul de mîncare; 26 o căţuie de aur de zece sicli, plină cu tămîie; 27 un viţel, un berbece, un miel de un an, pentru arderea de tot; 28 un ţap, pentru jertfa de ispăşire; 29 şi, pentru jertfa de mulţămire, doi boi, cinci berbeci, cinci ţapi, cinci miei de un an. Acesta a fost darul lui Eliab, fiul lui Helon.
30 A patra zi, căpetenia fiilor lui Ruben, Eliţur, fiul lui Şedeur, 31 a adus: o farfurie de argint în greutate de o sută treizeci de sicli, un lighean de argint de şaptezeci de sicli, după siclul sfîntului locaş, amîndouă pline cu floare de făină, frămîntată cu untdelemn, pentru darul de mîncare; 32 o căţuie de aur de zece sicli plină cu tămîie; 33 un viţel, un berbece, un miel de un an, pentru arderea de tot; 34 un ţap pentru jertfa de ispăşire; 35 şi, pentru jertfa de mulţămire, doi boi, cinci berbeci, cinci ţapi, cinci miei de un an. Acesta a fost darul lui Eliţur, fiul lui Şedeur.
36 A cincea zi, capetenia fiilor lui Simeon, Şelumiel, fiul lui Ţurişadai, 37 a adus: o farfurie de argint în greutate de o sută treizeci de sicli, un lighean de argint de şaptezeci de sicli, după siclul sfîntului locaş, amîndouă pline cu floare de făină, frămîntată cu untdelemn, pentru darul de mîncare; 38 o căţuie de aur de zece sicli, plină cu tămîie; 39 un viţel, un berbece, un miel de un an, pentru arderea de tot; 40 un ţap, pentru jertfa de ispăşire; 41 şi, pentru jertfa de mulţămire, doi boi, cinci berbeci, cinci ţapi, cinci miei de un an. Acesta a fost darul de mîncare al lui Şelumiel, fiul lui Ţurişadai.
42 A şasea zi, căpetenia fiilor lui Gad, Eliasaf, fiul lui Deuel, 43 a adus: o farfurie de argint în greutate de o sută treizeci de sicli, un lighean de argint de şaptezeci de sicli, după siclul sfîntului locaş, amîndouă pline cu floare de făină frămîntată cu untdelemn, pentru darul de mîncare; 44 o căţuie de aur de zece sicli, plină cu tămîie; 45 un viţel, un berbece, un miel de un an, pentru arderea de tot; 46 un ţap, pentru jertfa de ispăşire; 47 şi, pentru jertfa de mulţămire, doi boi, cinci berbeci, cinci ţapi, cinci miei de un an. Acesta a fost darul lui Eliasaf, fiul lui Deuel.
48 A şaptea zi, căpetenia fiilor lui Efraim, Elişama, fiul lui Amihud, 49 a adus: o farfurie de argint în greutate de o sută treizeci de sicli, un lighean de argint de şaptezeci de sicli, după siclul sfîntului locaş, amîndouă pline cu floare de făină, frămîntată cu untdelemn, pentru darul de mîncare; 50 o căţuie de aur de zece sicli, plină cu tămîie; 51 un viţel, un berbece, un miel de un an, pentru arderea de tot: 52 un ţap, pentru jertfa de ispăşire: 53 şi, pentru jertfa de mulţămire, doi boi, cinci berbeci, cinci ţapi, cinci miei de un an. Acesta a fost darul lui Elişama, fiul lui Amihud.
54 A opta zi, căpetenia fiilor lui Manase, Gamliel, fiul lui Pedahţur, 55 a adus: o farfurie de argint în greutate de o sută treizeci de sicli, un lighean de argint de şaptezeci de sicli, după siclul sfîntului locaş, amîndouă pline cu floare de făină, frămîntată cu untdelemn, pentru darul de mîncare; 56 o căţuie de aur de zece sicli, plină cu tămîie; 57 un viţel, un berbece, un miel de un an, pentru arderea de tot; 58 un ţap pentru jertfa de ispăşire; 59 şi, pentru jertfa de mulţămire, doi boi, cinci berbeci, cinci ţapi, cinci miei de un an. Acesta a fost darul lui Gamliel, fiul lui Pedahţur.
60 A noua zi, căpetenia fiilor lui Beniamin, Abidan, fiul lui Ghideoni, 61 a adus: o farfurie de argint în greutate de o sută treizeci de sicli, un lighean de argint de şapte zeci de sicli, după siclul sfîntului locaş, amîndouă pline cu floare de făină, frămîntată cu untdelemn, pentru darul de mîncare; 62 o căţuie de aur de zece sicli, plină cu tămîie; 63 un viţel, un berbece, un miel de un an, pentru arderea de tot; 64 un ţap, pentru jertfa de ispăşire; 65 şi, pentru jertfa de mulţămire, doi boi, cinci berbeci, cinci ţapi, cinci miei de un an. Acesta a fost darul lui Abidan, fiul lui Ghideoni.
66 A zecea zi, căpetenia fiilor lui Dan, Ahiezer, fiul lui Amişadai, 67 a adus: o farfurie de argint în greutate de o sută treizeci de sicli, un lighean de argint de şaptezeci de sicli, după siclul sfîntului locaş, amîndouă pline cu floare de făină, frămîntată cu untdelemn, pentru darul de mîncare; 68 o căţuie de aur, plină cu tămîie; 69 un viţel, un berbece, un miel de un an, pentru arderea de tot; 70 un ţap, pentru jertfa de ispăşire; 71 şi pentru jertfa de mulţămire, doi boi, cinci berbeci, cinci ţapi, cinci miei de un an. Acesta a fost darul lui Ahiezer, fiul lui Amişadai.
72 A unsprezecea zi, căpetenia fiilor lui Aşer, Paguiel, fiul lui Ocran, 73 a adus: o farfurie de argint în greutate de o sută treizeci de sicli, un lighean de argint de şaptezeci de sicli, după siclul sfîntului locaş, amîndouă pline cu floare de făină, frămîntată cu untdelemn, pentru darul de mîncare; 74 o căţuie de aur de zece sicli, plină cu tămîie; 75 un viţel, un berbece, un miel de un an, pentru arderea de tot; 76 un ţap, pentru jertfa de ispăşire; 77 şi, pentru jertfa de mulţămire, doi boi, cinci berbeci, cinci ţapi, cinci miei de un an. Acesta a fost darul lui Paguiel, fiul lui Ocran.
78 A douăsprezecea zi, căpetenia fiilor lui Neftali, Ahira, fiul lui Enan, 79 a adus: o farfurie de argint în greutate de o sută treizeci de sicli, un lighian de argint de şaptezeci de sicli, după siclul sfîntului locaş, amîndouă pline cu floare de făină, frămîntată cu untdelemn, pentru darul de mîncare; 80 o căţuie de aur de zece sicli, plină cu tămîie; 81 un viţel, un berbece, un miel de un an, pentru arderea de tot; 82 un ţap, pentru jertfa de ispăşire; 83 şi, pentru jertfa de mulţămire, doi boi, cinci berbeci, cinci ţapi, cinci miei de un an. Acesta a fost darul lui Ahira, fiul lui Enan.
84 Acestea au fost darurile aduse de căpeteniile lui Israel pentru tîrnosirea altarului, în ziua cînd l-au uns. Au fost douăsprezece farfurii de argint, douăsprezece ligheane de argint, douăsprezece căţuii de aur; 85 fiecare farfurie de argint cîntărea o sută treizeci de sicli, şi fiecare lighian cîntărea şaptezeci de sicli, aşa că argintul acestor unelte se ridica în totul la două mii patru sute de sicli, după siclul sfîntului locaş. 86 Au fost douăsprezece căţui de aur pline cu tămîie, cîte zece sicli căţuia, după siclul sfîntului locaş; aurul căţuiilor se ridica în totul la o sută douăzeci de sicli. 87 Toate dobitoacele pentru arderea de tot au fost doisprezece viţei, doisprezece berbeci, doisprezece miei de un an, cu darurile de mîncare obicinuite, doisprezece ţapi, pentru jertfa de ispăşire. 88 Toate dobitoacele pentru jertfa de mulţămire: douăzeci şi patru de boi, şasezeci de berbeci, şasezeci de ţapi, şasezeci de miei de un an. Acestea au fost darurile aduse pentru tîrnosirea altarului, după ce l-au uns.
89 Cînd intra Moise în cortul întîlnirii ca să vorbească cu Domnul, auzea glasul care -i vorbea de pe capacul ispăşirii care era aşezat pe chivotul mărturiei, între cei doi heruvimi. Şi vorbea cu Domnul.