1 Maria şi Aaron au vorbit împotriva lui Moise din pricina femeii etiopiane pe care o luase el de nevastă; căci luase o femeie etiopiană. 2 Şi au zis: ,,Oare numai prin Moise vorbeşte Domnul? Nu vorbeşte oare şi prin noi?`` Şi Domnul a auzit -o. 3 Moise însă era un om foarte blînd, mai blînd decît orice om de pe faţa pămîntului. 4 Deodată Domnul a zis lui Moise, lui Aaron şi Mariei: ,,Duceţi-vă, cîteşi trei la cortul întîlnirii.`` Şi s-au dus cîteşi trei. 5 Domnul S'a pogorît în stîlpul de nor, şi a stătut la uşa cortului. A chemat pe Aaron şi pe Maria, şi ei s'au apropiat amîndoi. 6 Şi a zis: ,,Ascultaţi bine ce vă spun! Cînd va fi printre voi un prooroc, Eu, Domnul, Mă voi descoperi lui într'o vedenie sau îi voi vorbi într-un vis. 7 Nu tot aşa este însă cu robul Meu Moise. El este credincios în toată casa Mea. 8 Eu îi vorbesc gură către gură, Mă descopăr lui nu prin lucruri grele de înţeles, ci el vede chipul Domnului. Cum de nu v'aţi temut deci să vorbiţi împotriva robului Meu, împotriva lui Moise?`` 9 Domnul S'a aprins de mînie împotriva lor. Şi a plecat.
10 Norul s'a depărtat de pe cort. Şi iată că Maria era plină de lepră, albă ca zăpada. Aaron s'a întors spre Maria; şi iată că ea avea lepră. 11 Atunci Aaron a zis lui Moise: ,,Ah, domnul meu, nu ne face să purtăm pedeapsa păcatului pe care l-am făcut ca nişte nechibzuiţi, şi de care ne-am făcut vinovaţi!`` 12 Să nu fie Maria ca un copii născut mort, a cărui carne este pe jumătate putredă cînd iese din pîntecele mamei lui``! 13 Moise a strigat către Domnul, zicînd: ,,Dumnezeule, Te rog, vindecă -o!`` 14 Şi Domnul a zis lui Moise: ,,Dacă ar fi scuipat -o tatăl ei în obraz, n'ar fi fost ea oare de ocară timp de şapte zile? Să fie închisă deci şapte zile afară din tabără; după aceea, să fie primită în tabără.`` 15 Maria a fost închisă şapte zile afară din tabără. Şi poporul n'a pornit, pănă ce a intrat din nou Maria în tabără. 16 După aceea, poporul a plecat din Haţerot, şi a tăbărît în pustia Paran.