1 Acum, strînge-ţi rîndurile în cetate, ceata Sionului, căci sîntem împresuraţi! Judecătorul lui Israel este lovit cu nuiaua pe obraz! 2 Şi tu, Betleeme Efrata, măcar că eşti prea mic între cetăţile de căpetenie ale lui Iuda, totuş din tine Îmi va ieşi Cel ce va stăpîni peste Israel, şi a cărui obîrşie se suie pînă în vremuri străvechi, pînă în zilele veciniciei. 3 De aceea îi va lăsa, pînă la vremea cînd va naşte cea care are să nască, şi rămăşiţa fraţilor Săi se va întoarce la copiii lui Israel. 4 El se va înfăţişa, şi va cîrmui cu puterea Domnului, şi cu măreţia Numelui Domnului, Dumnezeului Său: vor locui liniştiţi, căci El va fi proslăvit pînă la marginile pămîntului.
5 El va fi pacea noastră! Cînd va veni Asirianul în ţara noastră, şi va pătrunde în palatele noastre, vom ridica împotriva lui şapte păstori şi opt căpetenii ale poporului. 6 Ei vor pustii ţara Asiriei cu sabia, şi ţara lui Nimrod cu sabia scoasă din teacă. Ne va izbăvi astfel de Asirian, cînd va veni în ţara nostră, şi va pătrunde în ţinutul nostru.
7 Rămăşiţa lui Iacov va fi în mijlocul multor popoare, ca o rouă care vine dela Domnul, ca ploaia măruntă pe iarbă care nu se bizuie pe nimeni, şi nu atîrnă de copiii oamenilor. 8 Rămăşiţa lui Iacov va fi între neamuri, în mijlocul multor popoare, ca un leu între fiarele pădurii, ca un pui de leu între turmele de oi: care, cînd trece, calcă în picioare şi sfîşie, şi nimeni nu poate scăpa pe altul. 9 Ţi se va ridica mîna peste protivnicii tăi, şi toţi vrăjmaşii tăi vor fi nimiciţi!
10 ,,În ziua aceea, zice Domnul, îţi voi nimici cu desăvîrşire caii din mijlocul tău, şi-ţi voi sfărîma carăle; 11 voi nimici cu desăvîrşire cetăţile din ţara ta, şi-ţi voi surpa toate cetăţuile. 12 Voi nimici cu desăvîrşire descîntecele din mijlocul tău, şi nu vei mai avea vrăjitori; 13 voi nimici cu desăvîrşire idolii tăi şi stîlpii tăi idoleşti din mijlocul tău, şi nu te vei mai închina la lucrarea mînilor tale; 14 voi nimici cu desăvîrşire din mijlocul tău Astarteele tale, şi-ţi voi dărîma idolii. 15 Îmi voi răzbuna cu mînie, cu urgie, pe neamurile, cari n'au vrut s'asculte.``