1 În clipa aceea, ucenicii s'au apropiat de Isus, şi L-au întrebat: ,,Cine este mai mare în Împărăţia cerurilor?`` 2 Isus a chemat la El un copilaş, l -a pus în mijlocul lor, 3 şi le -a zis: ,,Adevărat vă spun că, dacă nu vă veţi întoarce la Dumnezeu şi nu vă veţi face ca nişte copilaşi, cu nici un chip nu veţi intra în Împărăţia cerurilor. 4 Deaceea, oricine se va smeri ca acest copilaş, va fi cel mai mare în Împărăţia cerurilor.
5 Şi oricine va primi un copilaş ca acesta în Numele Meu, Mă primeşte pe Mine. 6 Dar pentru oricine va face să păcătuiască pe unul din aceşti micuţi, cari cred în Mine, ar fi mai de folos să i se atîrne de gît o piatră mare de moară, şi să fie înecat în adîncul mării.
7 Vai de lume, din pricina prilejurilor de păcătuire! Fiindcă nu se poate să nu vină prilejuri de păcătuire; dar vai de omul acela prin care vine prilejul de păcătuire! 8 Acum, dacă mîna ta sau piciorul tău te face să cazi în păcat, taie-le şi leapădă-le dela tine. Este mai bine pentru tine să intri în viaţă şchiop sau ciung, decît să ai două mîni sau două picioare, şi să fii aruncat în focul vecinic. 9 Şi dacă ochiul tău te face să cazi în păcat, scoate -l şi leapădă -l dela tine. Este mai bine pentru tine să intri în viaţă numai cu un ochi, decît să ai amîndoi ochii, şi să fii aruncat în focul gheenei.
10 Feriţi-vă să nu defăimaţi nici măcar pe unul din aceşti micuţi; căci vă spun că îngerii lor în ceruri văd pururea faţa Tatălui Meu care este în ceruri. 11 Fiindcă Fiul omului a venit să mîntuiască ce era pierdut. 12 Ce credeţi? Dacă un om are o sută de oi, şi se rătăceşte una din ele, nu lasă el pe cele nouăzeci şi nouă pe munţi, şi se duce să caute pe cea rătăcită? 13 Şi, dacă i se întîmplă s'o găsească, adevărat vă spun, că are mai multă bucurie de ea, decît de cele nouăzeci şi nouă, cari nu se rătăciseră. 14 Tot aşa, nu este voia Tatălui vostru celui din ceruri să piară unul măcar din aceşti micuţi.
15 Dacă fratele tău a păcătuit împotriva ta, du-te şi mustră -l între tine şi el singur. Dacă te ascultă, ai cîştigat pe fratele tău. 16 Dar, dacă nu te ascultă, mai ia cu tine unul sau doi inşi, pentruca orice vorbă să fie sprijinită pe mărturia a doi sau trei martori. 17 Dacă nu vrea să asculte de ei, spune -l Bisericii; şi, dacă nu vrea să asculte nici de Biserică, să fie pentru tine ca un păgîn şi ca un vameş. 18 Adevărat vă spun, că orice veţi lega pe pămînt, va fi legat în cer; şi orice veţi deslega pe pămînt, va fi deslegat în cer. 19 Vă mai spun iarăş, că, dacă doi dintre voi se învoiesc pe pămînt să ceară un lucru oarecare, le va fi dat de Tatăl Meu care este în ceruri. 20 Căci acolo unde sînt doi sau trei adunaţi în Numele Meu, sînt şi Eu în mijlocul lor.``
21 Atunci Petru s'a apropiat de El, şi I -a zis: ,,Doamne de cîte ori să iert pe fratele Meu cînd va păcătui împotriva mea? Pînă la şapte ori?`` 22 Isus i -a zis: ,,Eu nu-ţi zic pînă la şapte ori, ci pînă la şaptezeci de ori cîte şapte.
23 Deaceea, Împărăţia cerurilor se aseamănă cu un împărat, care a vrut să se socotească cu robii săi. 24 A început să facă socoteala, şi i-au adus pe unul, care îi datora zece mii de galbeni. 25 Fiindcă el n'avea cu ce plăti, stăpînul lui a poruncit să -l vîndă pe el, pe nevasta lui, pe copiii lui, şi tot ce avea, şi să se plătească datoria. 26 Robul s'a aruncat la pămînt, i s'a închinat, şi a zis: ,Doamne, mai îngăduieşte-mă, şi-ţi voi plăti tot.` 27 Stăpînul robului aceluia, făcîndu -i-se milă de el, i -a dat drumul, şi i -a iertat datoria. 28 Robul acela, cînd a ieşit afară, a întîlnit pe unul din tovarăşii lui de slujbă, care -i era dator o sută de lei. A pus mîna pe el, şi -l strîngea de gît, zicînd: ,Plăteşte-mi ce-mi eşti dator.` 29 Tovarăşul lui s'a aruncat la pămînt, îl ruga, şi zicea: ,Mai îngăduieşte-mă, şi-ţi voi plăti.` 30 Dar el n'a vrut, ci s'a dus şi l -a aruncat în temniţă, pînă va plăti datoria. 31 Cînd au văzut tovarăşii lui cele întîmplate, s'au întristat foarte mult, şi s'au dus de au spus stăpînului lor toate cele petrecute. 32 Atunci stăpînul a chemat la el pe robul acesta, şi i -a zis: ,Rob vicelan! Eu ţi-am iertat toată datoria, fiindcă m'ai rugat. 33 Oare nu se cădea să ai şi tu milă de tovarăşul tău, cum am avut eu milă de tine?` 34 Şi stăpînul s'a mîniat şi l -a dat pe mîna chinuitorilor, pînă va plăti tot ce datora. 35 Tot aşa vă va face şi Tatăl Meu cel ceresc, dacă fiecare din voi nu iartă din toată inima pe fratele său.``