1 ,,Tu eşti prea drept, Doamne, ca să mă cert cu Tine; vreau totuş să Te întreb asupra orînduirilor Tale. Pentruce propăşeşte calea celor răi, şi toţi mişeii trăiesc în pace? 2 I-ai sădit, au prins rădăcină, cresc, fac rod. Ce -i drept, eşti aproape de gura lor, dar departe de inima lor! 3 Totuş, Tu, Doamne, mă cunoşti, mă vezi, îmi cercetezi inima şi vezi că este cu Tine. Ia -i ca pe nişte oi, cari trebuiesc tăiate, şi pregăteşte -i pentru ziua măcelului! 4 Pînă cînd să se jălească ţara, şi să se usuce iarba de pe toate cîmpiile? Pier vitele şi păsările din pricina răutăţii locuitorilor. Căci ei zic: ,El, (Ieremia) n'are să ne vadă sfîrşitul!`` -
5 ,,Dacă alergînd cu cei ce aleargă pe picioare, ei te obosesc, cum vei putea să te iei la întrecere cu nişte cai? Şi dacă nu te crezi la adăpost decît într'o ţară liniştită, ce vei face pe malurile îngîmfate ale Iordanului? 6 Căci chiar fraţii tăi şi casa tatălui tău te vînd, ei înşişi strigă în gura mare după tine. Nu -i crede cînd îţi vor spune vorbe prietenoase.``
7 ,,Mi-am părăsit casa, şi Mi-am lăsat moştenirea, Mi-am dat pe iubita Mea în mîinile vrăjmaşilor ei. 8 Moştenirea Mea a ajuns pentru Mine ca un leu în pădure, a mugit împotriva Mea; şi de aceea o urăsc. 9 A ajuns oare moştenirea Mea pentru Mine o pasăre de pradă pestriţă, în jurul căreia se strîng păsările de pradă?`` ,,Duceţi-vă, şi strîngeţi toate fiarele cîmpului, şi aduceţi-le ca s'o mănînce!`` 10 ,,Un mare număr de păstori îmi pustiesc via, îmi calcă ogorul în picioare; ogorul meu cel plăcut îl prefac într'un pustiu părăsit. 11 Îl pustiesc, şi el stă trist şi pustiit înaintea mea. Toată ţara este pustiită, căci nimeni nu ia seama la ea. 12 Peste toate înălţimile pustiei vin pustiitori, căci sabia Domnului mănîncă ţara dela un capăt la altul; şi nimeni nu -i lăsat în pace. 13 Au semănat grîu, şi seceră spini, s'au ostenit fără folos.`` ,,Să vă fie ruşine de ce culegeţi, în urma mîniei aprinse a Domnului!``
14 ,,Aşa vorbeşte Domnul despre toţi vecinii mei cei răi, cari se ating de moştenirea pe care am dat -o poporului Meu Israel: ,Iată, îi voi smulge din ţara lor, şi voi smulge casa lui Iuda din mijlocul lor. 15 Dar după ce -i voi smulge, voi avea iarăş milă de ei, şi -i voi aduce înapoi pe fiecare în moştenirea lui, şi pe fiecare în ţara lui. 16 Şi dacă vor învăţa căile poporului Meu, dacă vor jura pe Numele Meu, zicînd: ,Viu este Domnul!` cum au învăţat pe poporul Meu să jure pe Baal, atunci vor fi fericiţi în mijlocul poporului Meu. 17 Dar dacă nu vor asculta nimic, voi nimici cu desăvîrşire pe un astfel de popor, îl voi nimici şi îl voi pierde, zice Domnul.``