1 O, de aţi putea suferi puţintică nebunie din partea mea! Ei, haide, suferiţi-mă! 2 Căci sînt gelos de voi cu o gelozie după voia lui Dumnezeu, pentrucă v'am logodit cu un bărbat, ca să vă înfăţişez înaintea lui Hristos ca pe o fecioară curată. 3 Dar mă tem ca, după cum şarpele a amăgit pe Eva cu şiretlicul lui, tot aşa şi gîndurile voastre să nu se strice dela curăţia şi credincioşia care este faţă de Hristos. 4 În adevăr, dacă vine cineva să vă propovăduiască un alt Isus pe care noi nu l-am propovăduit, sau dacă este vorba să primiţi un alt duh pe care nu l-aţi primit, sau o altă Evanghelie, pe care n'aţi primit -o, oh, cum îl îngăduiţi de bine! 5 Dar socotesc că nici eu nu sînt cu nimic mai pe jos de apostolii aceştia ,,nespus de aleşi!`` 6 Chiar dacă sînt un necioplit în vorbire, nu sînt însă şi în cunoştinţă; şi am arătat lucrul acesta printre voi, în tot felul şi în toate privinţele.
7 Sau, am făcut un păcat, cînd m'am smerit pe mine însumi, ca să fiţi înălţaţi voi, şi v'am vestit fără plată Evanghelia lui Dumnezeu? 8 Am despoiat alte Biserici, primind dela ele o plată, ca să vă pot sluji vouă. 9 Şi cînd eram la voi, şi m'am găsit în nevoie, n'am fost sarcină nimănui; căci de nevoile mele au îngrijit fraţii, cînd veniseră din Macedonia. În toate m'am ferit, şi mă voi feri să vă îngreuiez cu ceva. 10 Pe adevărul lui Hristos care este în mine, nimeni nu-mi va răpi această pricină de laudă în ţinuturile Ahaiei! 11 Pentruce?... Pentrucă nu vă iubesc?... Ştie Dumnezeu!
12 Dar lucrez şi voi lucra astfel, pentru ca să tai orice prilej celor ce caută un prilej, ca să poată fi găsiţi deopotrivă cu mine în lucrurile cu cari se laudă. 13 Oamenii aceştia sînt nişte apostoli mincinoşi, nişte lucrători înşelători, cari se prefac în apostoli ai lui Hristos. 14 Şi nu este de mirare, căci chiar Satana se preface într-un înger de lumină. 15 Nu este mare lucru dar, dacă şi slujitorii lui se prefac în slujitori ai neprihănirii. Sfîrşitul lor va fi după faptele lor.
16 Iarăş spun: să nu mă creadă nimeni nebun. Sau altmintrelea, suferiţi-mă măcar ca nebun, ca să mă laud şi eu puţintel. 17 Ce spun în această îndrăsneală, ca să mă laud, nu spun după Domnul, ci ca şi cum aş spune din nebunie. 18 De vreme ce mulţi se laudă după firea pămîntească, mă voi lăuda şi eu. 19 Doar voi suferiţi cu plăcere pe nebuni, voi, cari sînteţi înţelepţi! 20 Dacă vă robeşte cineva, dacă vă mănîncă cineva, dacă pune cineva mîna pe voi, dacă vă priveşte cineva de sus, dacă vă bate cineva peste obraz, suferiţi!
21 Spre ruşinea mea o spun, că am fost slabi! Totuş, orice poate să pună înainte cineva-vorbesc în nebunie-pot pune şi eu înainte. 22 Sînt ei Evrei? Şi eu sînt! -Sînt ei Israeliţi? Şi eu sînt! -Sînt ei sămînţă a lui Avraam? Şi eu sînt! - 23 Sînt ei slujitori ai lui Hristos? -vorbesc ca un ieşit din minţi-eu sînt şi mai mult. În osteneli şi mai mult; în temniţe, şi mai mult; în lovituri, fără număr; de multe ori în primejdii de moarte! 24 De cinci ori am căpătat dela Iudei patruzeci de lovituri fără una; 25 de trei ori am fost bătut cu nuiele; odată am fost împroşcat cu pietre; de trei ori s -a sfărîmat corabia cu mine; o noapte şi o zi am fost în adîncul mării. 26 Deseori am fost în călătorii, în primejdii pe rîuri, în primejdii din partea tîlharilor, în primejdii din partea celor din neamul meu, în primejdii din partea păgînilor, în primejdii în cetăţi, în primejdii în pustie, în primejdii pe mare, în primejdii între fraţii mincinoşi. 27 În osteneli şi necazuri, în priveghiuiri adesea, în foame şi sete, în posturi adesea, în frig şi lipsă de îmbrăcăminte! 28 Şi, pe lîngă lucrurile de afară, în fiecare zi mă apasă grija pentru toate Bisericile. 29 Cine este slab, şi să nu fiu şi eu slab? Cine cade în păcat, şi eu să nu ard?
30 Dacă e vorba să mă laud, mă voi lăuda numai cu lucrurile privitoare la slăbiciunea mea. 31 Dumnezeu şi Tatăl Domnului nostru Isus Hristos, care este binecuvîntat în veci, ştie că nu mint!... 32 În Damasc, dregătorul împăratului Areta păzea cetatea Damascenilor, ca să mă prindă. 33 Dar am fost dat jos pe o fereastră, într'o coşniţă, prin zid, şi am scăpat din mînile lor.