1 Chivotul Domnuluui a fost şapte luni în ţara Filistenilor. 2 Şi Filistenii au chemat pe preoţi şi pe ghicitori, şi au zis: ,,Ce să facem cu chivotul Domnului? Arătaţi-ne cum trebuie să -l trimetem înapoi la locul lui.`` 3 Ei au răspuns: ,,Dacă trimeteţi înapoi chivotul Dumnezeului lui Israel, să nu -l trimeteţi cu mîna goală, ci aduceţi lui Dumnezeu o jertfă pentru vină; atunci vă veţi vindeca, şi veţi şti... pentruce nu s'a îndepărtat mîna Lui de peste voi.`` 4 Filistenii au zis: ,,Ce jertfă pentru vină să -I aducem?`` Ei au răspuns: ,,Cinci umflături de aur şi cinci şoareci de aur, după numărul domnitorilor Filistenilor, căci aceeaş urgie a fost peste voi toţi şi peste domnitorii voştri. 5 Faceţi nişte chipuri după umflăturile voastre şi nişte chipuri după şoarecii voştri cari pustiesc ţara, şi daţi slavă Dumnezeului lui Israel: poate că va înceta... să-Şi apese mîna peste voi, peste dumnezeii...... voştri, şi peste ţara voastră. 6 Pentruce să vă împietriţi inima, cum şi-au împietrit inima Egiptenii şi Faraon? Nu i -a pedepsit El şi n'au lăsat ei atunci pe copiii lui Israel să plece? 7 Acum, faceţi un car nou de tot, şi luaţi două vaci tinere cari dau ţîţă şi cari n'au tras la jug; înjugaţi vacile la car, şi mînaţi înapoi acasă viţeii lor cari se ţin după ele. 8 Să luaţi chivotul Domnului, şi să -l puneţi în car; să puneţi alături de el, într'o ladă, lucrurile de aur pe cari le daţi Domnului ca dar pentru vină; apoi să -l trimeteţi, şi va pleca. 9 Să -l urmăriţi cu privirea; şi dacă se va sui pe drumul hotarului său spre Bet-Şemeş, Domnul ne -a făcut acest mare rău; dacă nu, vom şti că nu mîna Lui ne -a lovit, ci lucrul acesta a venit peste noi din întîmplare.``
10 Oamenii au făcut aşa. Au luat două vaci cari alăptau, le-au înjugat la car, şi le-au închis viţeii acasă. 11 Au pus în car chivotul Domnului, şi lada cu şoarecii de aur şi chipurile umflăturilor lor. 12 Vacile au apucat drept pe drum spre Bet-Şemeş; au ţinut mereu acelaş drum, mugind, şi nu s'au abătut nici la dreapta nici la stînga. Domnitorii Filistenilor au mers după ele pînă la hotarul Bet-Şemeşului. 13 Locuitorii din Bet-Şemeş secerau grînele în vale: au ridicat ochii, au zărit chivotul, şi s'au bucurat cînd l-au văzut. 14 Carul a ajuns în cîmpul lui Iosua din Bet-Şemeş, şi s'a oprit acolo. Acolo era o piatră mare. Au despicat lemnele carului, şi vacile le-au adus ca ardere de tot Domnului. 15 Leviţii au pogorît chivotul Domnului, şi lada de lîngă el în care se aflau lucrurile de aur, şi le-au pus pe toate pe piatra cea mare. Oamenii din Bet-Şemeş au adus Domnului în ziua aceea arderi de tot şi jertfe. 16 Cei cinci domnitori ai Filistenilor, dupăce au văzut lucrul acesta, s'au întors la Ecron în aceeaş zi.
17 Iată umflăturile de aur pe cari le-au dat Domnului Filistenii, ca dar pentru vină; una pentru Asdod, una pentru Gaza, una pentru Ascalon, una pentru Gat, una pentru Ecron. 18 Erau şi nişte şoareci de aur, după numărul tuturor cetăţilor Filistenilor, cari erau ale celor cinci căpetenii, atît cetăţi întărite cît şi cetăţi fără ziduri. Lucrul acesta îl adevereşte piatra cea mare pe care au pus chivotul Domnului, şi care este şi astăzi în cîmpul lui Iosua din Bet-Şemeş.
19 Domnul a lovit pe oamenii din Bet-Şemeş, cînd s'au uitat în chivotul Domnului; a lovit (cincizeci de mii) şapte zeci de oameni din popor. Şi poporul a plîns, pentrucă Domnul îl lovise cu o mare urgie. 20 Oamenii din Bet-Şemeş au zis: ,,Cine poate sta înaintea Domnului, înaintea acestui Dumnezeu sfînt? Şi la cine trebuie să se suie chivotul, dacă se depărtează dela noi?`` 21 Au trimes soli la locuitorii din Chiriat-Iearim, ca să le spună: ,,Filistenii au adus înapoi chivotul Domnului; pogorîţi-vă şi suiţi -l la voi.``